Am uitat să mai fim fericiți..

Am uitat să mai fim fericiți..

2020

Pentru că suntem într-o eră a vitezei, preocupați de cum și ce face cel de lângă noi, fără a mai avea timp să ne bucurăm de viața noastră, de oamenii dragi de lângă noi. Am uitat să ne mai bucurăm de oameni, pentru că suntem preocupați de lucruri.

Nu mai avem timp, pentru că timpul s-a transformat în griji și în probleme. Nu mai avem timp de noi pentru că acesta nu ne mai permite.

Tehnologia ne-a furat timpul și nu prea realizăm asta. Stăm ore în șir pe telefon, la televizor sau în fața calculatorului și ne plângem încontinuu că timpul este scurt. Ne-a furat copilăria de odinioară, unde părinții și copiii nu aveau telefoane și nu mai erau atât de preocupați de ce face copilul cât e singur acasă și nici dacă a mâncat sau nu. Când nu existau telefoane erau mai liniștiți și nu atât de preocupați. Suntem într-o eră în care copiii sunt grăbiți sa crească și uită să se bucure de minunata perioadă a copilăriei.

Nu mai avem timp să stăm de vorbă unii cu alții, suntem captați de tehnologie. Uităm să mai comunicăm între noi și nu comunicăm decât in gând.
Alergăm după bani toată viața, pentru că ei sunt punctul forte în jurul căruia stresul se rotește, muncim pentru ei și uite așa ajungem să ne îmbolnăvim, iar banii nu pot cumpăra sănătatea și nici timpul.
Hai să ne oprim din fuga asta după nimic, și să ne bucurăm de oamenii dragi, de locurile frumoase, să ne amintim cum e să nu ne mai certăm și să ne aruncăm vorbe grele, hai să trăim clipa încet și nu repede.
Hai sa ne iubim! E atât de greu să o facem?? Ne vom uita în urmă la un momentdat și vom realiza că nu am știut sa ne bucurăm de frumusețile ce ne înconjoară. De oameni, de natură.
Hai sa ne bucurăm de o ieșire cu oamenii de altă dată, fără să ne mai gândim că ne-au rănit.
Nu știu câți dintre noi mai știu ce e fericirea adevărată. Pentru că fericirea aia adevarată nu vine din bunuri ci din suflet.
Se pare ca a venit momentul în care să ne oprim din fuga asta după bunurile materiale, a venit timpul să ne odihnim, să medităm, să ne resetăm mințile, să ne amintim de cei dragi pe care i-am neglijat de cele mai multe ori pentru că “nu ne permitea timpul”, pur și simplu să facem o pauză de la tot, să lăsam Pământul să respire, pentru că este saturat de no, oamenii!
Hai să fim pozitivi, să ne imaginăm că toate cele ce se întâmplă sunt doar lecții din care ar trebui sa învățăm, pentru că am uitat să ne oprim din fugă și poate că am fost opriți la timp.

Pământul respiră liniștit acum, dar unii oameni din păcate nu. . .

Pozele, amintirile ce rămân vii

Pozele, amintirile ce rămân vii

Patrick 2020

Tocmai ce îmi făceam curat prin dulap și am dat de albumele foto. Acum toată lumea își salvează fotografiile pe carduri, hard-uri externe, cd-uri etc. Dar nu am cum să nu urlu când mă gândesc că, undeva prin 2012, toate amintirile mele acumulate în ani, de prin adolescență, s-au volatilizat într-o secundă. Problemă cauzată de calculatorul care nu a mai vrut să se deschidă, practic nu mai putea fi nici măcar “resuscitat“. Nu că era cea mai bună variantă a mea prin ele, dar cam o bună parte din viața mea era acolo. Toate pozele mele au fost ca și arse. Amintirile mele de o viața acumulate, cu oamenii frumoși ce au trecut prin viața mea și au plecat, cu locurile minunate prin care am trecut, toate strânse grămadă, parcă dispăruse ca printr-o vrajă. De atunci m-am decis, gata! Toate pozele ce îmi amintesc de o anumită etapă, sau de un eveniment din viața mea, vor fi printate. Și uite așa am făcut albume speciale cu mine și Ștefan și separat cu fiecare etapă a creșterii lui Patrick la care bineînțeles, voi tot adăuga pe parcurs, având în vedere că el crește cum vezi cu ochii.

Patrick 2020

Iubesc albumele și mi-e drag când mă uit prin ele și știu că de acolo nu se vor mai șterge niciodată amintirile. Cred că pozele sunt amprentele lăsate de oameni, de locuri. Nu știu dacă voi mai ajunge vreodată în locurile unde am fost, dar știu sigur că le pot vedea și aminti, ori de câte ori trec cu vederea printre fotografiile făcute. Îmi amintesc când eram mică, mă uitam cu mama prin ele și îmi povestea fiecare amintire din fiecare poză și îmi rămâneau pe retină întipărite, era ca și cum aș fi trecut eu prin ele, nu ea. Majoritatea erau alb negru și acum îmi amintesc fiecare poză. E minunat să vezi cum se schimbă lumea prin ele! Să te vezi cum arătai când erai mic, sau chiar în urmă cu câțiva ani și să auzi povești despre fiecare poză în parte. Practic atunci când deschizi un album foto e ca și cum ai da play la o poveste sau chiar la mai multe. Fiecare are povestea ei, trăirile ei și îți oferă un vibe special. Sunt omeni de care am uitat și ne amintim de ei din fotografii sau oameni care nu mai sunt printre noi, dar care imaginea lor rămâne vie acolo.
Cred că pasiunea mea pentru fotografie de acolo a plecat. Din albumul mamei. Cu pozele ei “fashion” îmbrăcată cu rochii lungi, pantaloni culottes care se purtau încă de pe vremea aceea, era atât de frumoasă că mereu visam să fiu ca ea, era ca o muză pentru mine. Mă uitam mereu prin ele și îmi doream să fiu ca ea. Cu părul lung și negru, cu ochii albaștri, cu un zâmbet și o privire atât de caldă (și foarte atrăgătoare), ba chiar i-am “furat” unele poze pe care le păstrez cu drag.

Foto 1978


Nimic nu este etern, dar o fotografie poate rămâne in portofoliul cu amintiri urmașilor noștri, copiilor, nepoților, strănepoților!

Femeile puternice sunt acelea ce au curajul să schimbe ceva

Femeile puternice sunt acelea ce au curajul să schimbe ceva

M-am gândit să scriu acest articol din dorința de a vă deschide ochii vouă, femeilor puternice, adică toate! Cele care treceți cu bine peste o răceală și nu aveți impresia că o să muriți din asta, care dați viață și sens vieții. Voi, care încă din evul mediu erați inferioare, neputincioase si supuse bărbaților, ați ajuns la același statut prin puterea voastră, voi care ați reușit să schimbați viziunea lumii, ați reușit să purtați pantalonii și la propriu și la figurat și nu doar fustele și rochiile ce vă caracterizau acum zeci de ani personalitatea, voi cele ce știți să ascundeți durerea!

Am învățat că nu trebuie să stai acolo unde inima ta nu mai este, că există oameni care te fac să te simți singur, chiar dacă aparent sunteți împreună! De multe ori am fost criticată de oameni care nu mi-au știut povestea, nu mi-au știut trăirile, gândurile, emoțiile, durerile și întotdeauna am luat decizii gândindu-mă să nu îi rănesc pe ei și tot ce am primit în schimb au fost critici, iar când mi-a fost greu niciunul nu a mai fost lângă mine.
De asta vă încurajez pe voi, suflete puternice, orice decizie luați să vă gândiți la voi, să analizați, să puneți în balanță dacă cel mai important e ce vor spune cei din jur, sau ceea ce vă face bine sufletului. E ușor să vorbești de cineva doar după aparențe. Știți câte femei se complac în relații toxice doar din obișnuința și frica de a schimba ceva în viața lor? Datorită faptului că depind de mascul, nu au curajul să meargă mai departe singure. E greu să îți schimbi culcușul când tu te-ai deprins așa în zona aia de confort. Dar te-ai gândit vreodată că poate viața ta se poate schimba la 180 de grade? Că într-adevăr există soare după ploaie? Gândind pozitiv, te poate ajuta să treci peste, cu o forță neimaginabilă. Am avut multe exemple de femei care s-au complăcut în relații toxice doar de dragul anilor ce au rămas în spate, trăind în prezent cu aminirile din trecut, dar am văzut și femei care au învins temerile și au reușit să-și schimbe viața!

Noi femeile suntem invincibil de puternice, trebuie doar sa credem in forțele noastre și nimic mai mult. Atât de puternice că putem oricând lua viața de la capăt cu același avânt.

Mă aflu in grupuri de mămici și văd deseori femei care ajung să se plângă pe rețelele de socializare din disperare. De ce să stai într-o relație toxică? Dacă îți dorești ceva cu adevărat, se poate, dar trebuie să vrei asta!

Femeile își sacrifică corpul pentru familie, iar majoritatea primesc în schimb critici precum ”nu mai arăți ca înainte” sau ”nu mai ești cum te-am cunoscut”. Clar, nici plantele din ghiveci pe care le-am cumpărat anul trecut nu mai sunt la fel, dar le acceptăm și învățăm să le iubim așa cum sunt. Este dureros să fii criticată tu, cea care ai dat viață, ai trecut prin atâtea stări, de la agonie la extaz și nu ai fost înțeleasă.


Am avut curajul să schimb ceva ori de câte ori nu m-am simțit bine în pielea mea, pentru că mi-am dorit ce e mai bine pentru mine și sufletul meu. De ce nu? Dacă viața e atât de scurtă, de ce să nu o trăim liniștiți?

Există oameni care au idealuri diferite, eu am căutat idealul meu de om pe care l-am visat încă din adolescență și a fost deajuns să gândesc pozitiv până l-am găsit. Am învățat că fericirea nu vine singură, o construim noi, prin fapte, exact ca un puzzle. Ce nu ne face bine eliminăm și ce ne împlinește adăugăm.

Fă din viața ta, poveste și nu mai asculta de gura lumii! Ești puternică și poți mai mult decât te fac alții să crezi!



Mamă de Patrick

Mamă de Patrick

E clar, că atunci după ce devii mămică, îți vine să vorbești numai de bebeluși și de tot ce înveți pe tot parcursul acestei etape, evident cum creștem împreună.

Nu știu dacă am trăit până să-l am pe Patrick și spun asta cu mâna pe inimă, pentru că, până în momentul de față am trecut prin multe încercări ale vieții, nu pot să spun că foarte mari, dar nimic nu se compară. Cred că m-am născut o data cu el. Simt că avem aceeași inimă. Respir pur și simplu prin el. Îmi amintesc la prima ecografie, încă eram în dubii și nu credeam că în burtica mea s-a format un suflet cu inimioară de om, până mi-a spus doctorul ” Întradevăr aici chiar există un bebeluș”. Atat mi-a trebuit sa aud, că inima mea nu mai știa să se cotroleze, ochii mi-au curs ca un râu și corpul îmi tremura precum cutremurul din ’77. Un amalgam de emoții nemaiîntâlnite clar până atunci. Ce e drept, am așteptat cam 4 ani, dar s-a meritat pe deplin, nu am avut o sarcină și nici o naștere ușoară, dar ce mai contează? Really? Îl am lângă mine in fiecare zi, îmi râde cu o poftă imensă, este sănătos, aș mai trece încă de câteva ori prin toate numai să îl am! Astea au rămas in urmă, uitate ca și cum n-au existat.

Înainte de a doua ecografie în care trebuia să aflăm și sexul copilului, în acea noapte visasem un bebeluș învelit cu o pătură albastră iar presimțirea mi se adeverise a doua zi, când, cu greu s-a întors, ambițios din fire cum e și acum de altfel. Noi visam la o fetiță ce e drept, dar ce mai conta, când nu ne doream decât să îl vedem sănătos. Primul nepot după 6 fete, a venit în familie ca cireașa de pe tort, având în vedere că prima nepoată s-a născut acum 20 de ani. Deci a fost nevoie de 20 de ani ca să apară masculul familionului.

Am învățat să ne iubim atât de mult, că uneori ne iubim și ne strângem in brațe, ne sufocăm cu iubire. Și ce dacă va fi alintat, doar o perioadă va fi mic și mă gândesc cu tristețe că timpul mi-l crește prea repede. Îmi doresc să am timp doar pentru el, să il cresc frumos, să mă bucur de fiecare etapă a maturității lui, de fiecare gest. S-a înfiripat o iubire nemărginită, pe care o savurez la maxim. Cu nopțile nedormite e mai greu, dar vom trece si peste asta, are grijă timpul să nu mă lase să mă bucur prea mult. Bucuria e atunci când îl văd dimineața că îmi zâmbește ca și cum în seara aia nu s-a întâmplat nimic. Îmi este de ajuns un zâmbet ca să trec peste oboseală. Ei sunt dovada vie a purității, când mă atinge cu mânuțele alea mici, simt că îmi mângâie sufletul și îmi dă o liniște aparte și forța de aș muta munții din loc.

Scrisoare deschisă către anul ce se termină

Scrisoare deschisă către anul ce se termină

2019! Ai fost cel mai bun cu mine! Vei rămâne o parte din mine și niciodată nu voi avea cum să te uit. Mi-ai rămas întipărit pe suflet. Mi-ai scris cea mai frumoasă poveste de dragoste! Mi-ai dăruit cel mai frumos nume pe care îl puteam primi vreodată ”mama”. M-ai încoronat, mi-ai adus fericirea aia infinită, care nu credeam că ar putea exista! Mi-ai umplut brațele ce erau goale și nu știam. Cum să nu fiu fericită că te-am cunoscut?

Am simțit și durere să știi, dar crezi că asta mai conteaza? Când tu din viață ai reușit să faci poveste. O poveste, care încă mă uimește în fiecare zi.

De ce timpul te strivește și pe tine? Puteai să fii nemuritor. Dar știu că tu ești bun, lași timp și pentru anul următor.

Lasă-mi te rog oamenii buni ce i-am avut cu mine și în anul care vine. Vreau să mă bucur de ei, chiar dacă nu sunt cu mine. Suntem departe unii de alții, dar inimile ne sunt întotdeauna aproape.

Te îmbrățișez și nu uita!

Îți mulțumesc, că ți-ai lăsat amprenta!

Neo mint-ul culoarea anului 2020

Neo mint-ul culoarea anului 2020

Nu! Neo mint-ul nu este nici un fel de aromă de gumă de mestecat, e chiar culoarea anului ce vine, 2020, așa cum ne anunță WGSN (Worth Global Style Network).

Neo mint reprezintă începerea unei noi epoci. Va fi o decadă concentrată simultan pe dezvoltarea tehnologiei de ultimă oră si conservarea lumii naturale.

WGSN consideră că neo mint-ul reprezintă lumea științei și a naturii. Aceasta ”va fi o nuanță care aliniază succint dezvoltarea futuristă cu natura” așa cum subliniază directorul WGSN Color, Jane Monnington Boddy.

Nu este si nu va fi niciodată o culoare agresivă si departe de a fi plictisitoare; neo mint-ul funcționează la fel de bine pe o fusta plisata, cât și pe o cămașă cu butoni. Se poate împerechea cu o paletă pastelată pentru un aspect de primăvară sau, dacă iți plac culorile, poți compensa nuanța cu un ansamblu negru.

”Din perspectiva modei, Neo Mint întruchipează impulsurile către tonuri care au un apel neutru de gen, care până în 2020 va fi trecut de la nuanțele mai feminine” – WGSN